luni, 13 iulie 2009

despre umbrele






si cam asta a fost echipamentul obligatoriu in noaptea de 27 iunie , noaptea institutelor culturale din Bucuresti.

luni, 6 iulie 2009

pozele pe care nu le-am facut

de vineri aflasem de intentia unor prieteni fotografi sa mearga duminica la Floresti pentru niste poze cu palatul nababului,"micul trainon". eu vineri am ajuns in Campina, am ramas aici si sambata si duminica , intre timp se stabilise si o ora de intalnire la floresti asa ca pe amiaza pe la 3 si jumatate mi-am aruncat aparatul si 3 obiective intr-o borseta generoasa , mi-am prins-o la brau, in spate , m-am urcat pe bicicleta si am pornit-o spre floresti. am ales drumul prin poiana campina-cocorasti pentru ca e mult mai putin circulat decat dn1 si e mult mai placut de parcurs pe bicicleta. la palat am ajuns pe la 4:20, m-am intalnit cu amicii si am inceput sa pozam , sa povestim , iarasi sa pozam , sa vorbim cu lumea care mai trecea pe-acolo , sa-i pozam si tot asa am tinut-o pana pe la 8.
am vorbit cu oameni internati la spitalul tbc de langa palat, am vorbit cu un fotograf venit sa faca ceva poze nud in locatie , am vorbit cu niste baieti care-si plimbau dup-amiaza pe-acolo , am vazut cum se adunau ceva tineri n jurul unei chitari si asteptau venirea serii. locul prinde viata si ar merita documentat din punctul asta de vedere dar pentru asta trebuie sa ramai si putin pe intuneric cand am inteles ca se aprinde si o instalatie interesanta de iluminare. eu venisem , din pacate in pantaloni scurti , sandale si nu aveam luminitele de bicicleta la mine asa ca m-am gasit nevoit sa plec inainte de lasarea intunericului si frigului dar nu despre aste poze pe care nu le-am facut as vrea sa va vorbesc.

am plecat pe la 8 de la palat si am pedalat pe acelasi drum pe care am venit pret de o ora pana cand am ajuns acasa. ora asta era ora de dinaintea apusului si toate se conturau mult mai puternic decat atunci cand am venit , parca si drumul prinsese viata.
primul satuc - clasicele bancute de lemn lipite de garduri erau pline de oameni iesiti la soare. printre ei si o babuta cu broboada care statea singura si ii saluta pe toti cei care treceau pe drum si erau multi.



intratea in al doilea satuc - pe partea stanga a drumului zaceau cu geamurile murdare conturate puternic de contra-lumina tangentiala o gramada de tractoare vechi si alte mici utilaje , doi barbati mestereau de zor la ele.

al doilea satuc - un catun de tigani- de data asta toata lumea era pe la porti se discuta de pe o parte a drumului pe alta , pe partea dreapta a drumului era o dacie veche pe butuci si dinnou se repara de zor la ea. mai departe , pe partea dreapta intr-un fel de groapa generoasa langa o fantana veche din lemn , in fapt o cumpana , era un teren de fotbal si o gramada de copii se jucau zglobii.

iesirea din sat - doua doamne vindeau rosii si castraveti , aveau un scaunel mic pe care erau asezate doua rosii si doi castraveti , saturatia data de lumina rosiatica a amurgului era extraordinara , pe drum veneau pe partea mea un grup de baieti si fete iesiti la plimbare care ocupau jumatate de strada , pe partea cealalta doua carute cu birjari galagiosi si vioi. mai departe , dupa iesirea din sat , apare pe partea stanga un cal care-si tara capastrul dupa el , mai incolo printre firele de iarba ce straluceau in lumina era un om care dresa un alt cal si-l punea sa alerge in cercuri si astea toate sub lumina aia dementiala de apus ce acum se mai arata printre doua dealuri.



eu am trecut in goana pe langa toate astea, desigur m-as fi putut opri macar la una dintre ele dar nu am facut-o. pana la urma, si imaginile luate numai cu ochii si cu minte raman, cel putin pentru mine. sper sa ma intorc la un moment dar numai pentru imagini ca astea. la palat , am facut poze, da dar nu ma incanta mai niciuna dintre ele , si acolo trebuie sa ma intorc dar cu alte planuri , la alte ore si cu alta abordare.

ps: schitele sunt facute cu un programel tare mic si dragut , il cheama artrage , e gratuit si se poate descarca de aici.

Lista mea de bloguri