A trecut o lună.
O duminică aşezată; mă plimb aiurea prin albia a ceea ce-a fost până acum vreo trei ani, un râu de munte tare frumos - Capra . Sună telefonul - o prietenă mă întreabă dacă ajung pe amiază la protest, răspund că poate da dar târziu. Ţin minte că protestul împotriva exploatării gazelor de şist din primăvară m-a dezamăgit dar îmi dau seama că lucrul ăsta m-a lăsat să văd aşa şi să ajut puţin să răzbată un punct de vedere clar aşa că nu exclud complet ideea de-a încerca să ajung în Bucureşti la timp.
După-amiaza trece leneş - ciorbă de potroace , al doilea tort, discuţii relaxate, soare, o oră pe la Vidraru.
Apus roşu tare in oglindă, pe autostradă; îi las pe colegii mei de drum acasă şi mă uit pe telefon, pe facebook - văd poze cu ditai coloana în marş către Piaţa Romană şi altele cu un protest zdravăn în întreaga piaţă a Victoriei. Nu fac stânga pe străduţă ci mă duc pană la guvern - traficul e normal, nici urmă de vreun protestatar; mă gândesc că-i prea târziu.
E zece, găsesc un loc de parcare la 3 blocuri distanţăş intru în casă, mănânc ceva, desfac bagajele şi deschid calculatorul pentru a trece prin convertor câteva dintre pozele de la nuntă. Citesc mai atent şi-mi dau seama că de fapt, au mai rămas protestatari pe undeva - încerc sa aflu unde/ câţi -citesc ceva de Universitate dar nu mi-e clar cât de actual este. Încerc să o sun pe-o prietenă care stă în zonă spre a mă lămuri; nu răspunde. Webcam-ul de la fântână-i mort, nu-mi arată nimic; vorbesc cu o prietenă pe mess şi ea îmi spune că nu prea ştie nimic - abia ajunsese în Bucureşti- dar ea are imagine de pe acea cameră; încerc dinnou - îmi merge dar nu-i nimeni acolo însă mi se pare dubios că pe unul dintre sensuri nu circulă nimic. Primesc un mesaj (se pare că n-am sunat degeaba mai devreme) - "Suntem în stradă, am rămas o mie "
Pun cardurile la descărcat, mă îmbrac, iau aparatul şi sunt in Universitate; e aproape ora unu şi mă uit de la un balcon de la etajul 7 la câteva sute de oameni care ocupă câteva benzi de circulaţie şi încearcă să ne aducă aminte că e de datoria noastră să ţinem la pământurile noastre şi să stăm drepţi măcar acum, în ultimul moment.
Cobor, simt aer de libertate.
Acum, a trecut o lună, aparat foto n-am prea mai folosit (cu exceptii, ce-i drept) ; am strigat, am bătut din sticlă, am protestat; am văzut oameni care-s cu toată inima acolo dar şi alţii care vor să iasă-n faţă pentru a deturna tot; am văzut speranţă dar şi neputinţă.
Un lucru-i clar, vom continua şi nu ne pasă că unii se vor folosi de noi, că unii vor să facă cine ştie ce jocuri , că unii doar ne desconsideră sau că alţii, pur şi simplu, ne înjură pentru că din cauza noastră au întârziat jumătate de oră în trafic; totul e să nu uităm ce vrem şi să avem tăria de-a merge până la capăt, eu altă cale nu ştiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu