duminică, 23 noiembrie 2014

Oare?


Am vazut doua filme bune . M-am dus singur, mai mult, din intamplare.
"Clouds of Sils Maria" e un film pe care - cred eu - ar fi bine daca l-ai vedea, nu intru-n detalii dar mie mi s-a parut superb construit.
Ambele au fost proiectate in cadrul unui festival care-si zice "Festivalul de Psihanaliza si Film".

"Infinitely Polar Bear" - un film al carui ... hmmm, cum sa zic? e mai mult autobiografic : o fetita povesteste cum a crescut alaturi de tatal ei maniaco-depresiv - suficient. Dau sa iau bilet si ma mir ca la casa, la Studio, trebuie sa discut cu doamna care vinde bilete si-mi arata un ecran plin de locuri ocupate si cateva verzi din care imi pot alege. Studio ? bilete cu locuri ? sala plina ? serios? Intru in sala si vad hartii pe care scrie REZERVAT puse pe-o gramada de locuri, ma asez la locul meu si-mi dau seama ca sunt inconjurat de oameni a caror profesie cam are legatura cu titulatura fesivalului, veniti majoritatea cu invitatii, ok ...

Se termina filmul si urca Margareta Nistor pe scena si mai cheama alaturi de ea doua doamne ale caror nume nu le-am retinut, una zicea ca-i psihoterapeut, alta nu era prea hotarata : ba se referea la sine ca psihoterapeut, ba ca psihiatru. Prima se foia, statea cu talpile usor departate, cu genunchii mai apropiati si bazinul usor dar hotarat inclinat si nu tin minte ce-a spus in afara de faptul ca a subliniat ca perspectiva in film era a fetitei deci nu s-ar arunca sa judece starea personajului principal - mi-a placut chestia asta; cealalta - o doamna pe la 40 spre 50 - era imbracata cumva elegant dar stramt spre sexy si avea niste tocuri si platforme negre cam prea generoase; odata vazandu-se pe scena, s-a uitat putin spre varfurile picioarelor ei, apoi in stanga si-a hotarat ca e obosita - dupa ce privise timp de-o ora si jumatate un film dintr-un fotoliu -  si va sta jos, pe marginea scenei vorbind peste umar cu celelalte doua doamne de pe scena.
Intrebarile si remarcile din sala erau mai toate indreptate spre dilema cum ca omul asta ar fi facut sau ba terapie si care ar fi fost calea potrivita, mda. La un moment dat, o doamna, a inceput sa vorbeasca deschizand cu un citat din Jung si facand o trimitere catre o alta carte a unui om de care eu n-am auzit; si-a adus aminte ca a mai vazut un film inainte unul despre Yves Saint Laurent si-a spus ceva in linia : "Yves era in primul rand, homosexual si apoi, era si el bipolar [...] din pacate, el isi indrepta iubirea catre barbati [...] "
Eu, un domn care statea langa mine si o fata cu un ecuson la piept, ne-am trezit gandid cu voce tare in acelasi timp: De ce "din pacate " ?. In spatele nostru, Andrei Gheorghe, pe-un ton hotarat, a repetat intrebarea catre doamna dar aceasta a continuat nestingherita iar pe scena lumea nu spunea nimic iar Margareta parea putin dezamagita.

"Clouds of Sils Maria" :  pe scena, alaturi de Margareta, o doamna mai plinuta care purta niste colanti negri luciosi usor largi , o bluza mov si-un sal tot mov, cu floricele. Dinnou si ea se intreaba daca Maria - personajul interpretat de Juliette Binoche - facea si terapie si se gandea cu voce tare ce beneficii i-ar fi adus. Margareta pe-un ton impaciutor, a a intrerupt-o de cateva ori si-a povestit putin cum e relatia ei cu prietenii ei actori si ce inseamna feed-back-ul pentru ei si cum e cu mastile controlului si atitudinea de "putin imi pasa ce crede lumea despre cum joc eu" care se face tandari daca nu primesti telefonul ala de apreciere de la prietenul pe care l-ai chemat sa te vada la premiera.

Nu vreau eu sa judec sau sa calific dar nu pot sa nu vad - poate am stat prea mult si-am observat, in general : am facut prea multe poze in care-am fost atent la atitudinea si gesturile oamenilor; mi-am petrecut prea multe ore in trenuri personale facand naveta intre Campina si Bucuresti, seara, in liceu cu lumina prea slaba pentru a citi si prea mult timp pentru a-i privi pe oamenii mai mari din jur.
Mi-e frica sa intreb - pentru ca intrebarea revine si ultima oara cand a fost, cauzele din care-a aparut mi-au displacut profund - Oare oamenii astia or fi exceptii ? Sper ca da... Sunt si unii ok care fac meseria asta, nu ? Eu nu stiu mai nimic despre ea, m-am mai atins asa, tangential, cu universul ei dar eu sunt doar un "inginer".


joi, 28 august 2014

Zâmbetele



Am auzit odata, de mult, un om zicand asa:
- Nu dau nici macar un zambet pe asta!

Pe moment, expresia mi-a atras atentia si m-a trimis cu gandul intr-o zona analitica. Mi-e usor frica de zona aia pentru ca stiu ca daca sunt acolo, lucrul care m-a adus, trebuie sa fie important pentru mine.

Tipul a folosit expresia mult si bine, ba chiar la un moment dat, a si explicat-o:
- Un zambet e asa de simplu de dat, ai zambit si-ai scapat.

A ajuns incet, sa ma enerveze. Au fost vreo doua zile in care am tot auzit asta si acolo, in adancul meu, ce zicea el, punea doua probleme - una era faptul ca pe mine nu ma intereseaza, nu vreau sa vad zambetele care nu-s autentice, ca alea nu-s zambete pentru mine si alta e ca spunand-o, le desconsidera si pe astea si le aducea la nivelul de banal.

In vreo doua discutii, am sarit putin la gatul lui si l-am cam demolat pentru ca aveam impresia ca e genul de om care-si da cu parerea cu incredere in orice si calca usor stramb pe teritorii pe care eu le cam stiam ... cu ochii-nchisi.

Am ajuns acasa si mi s-a spus ca am fost totusi, agresiv cu el. Nu-mi dadusem seama, nu stiu de ce am facut-o, poate din cauza desconsiderarii zambetelor sau poate din cauza ca eram usor gelos pe aparenta lui viata implinita si atiutudinea debordant-increzatoare, poate.

Sambata asta, dupa multe beri, o discutie a ajuns intr-o zona a unor detalii intime; spunand ca m-am saturat sa disociez o placere de ceva mai mare ( iertati-ma dar aici nu-i loc de exprimat detalii ca cele de-atunci ... pentru asta- bem o bere - doua, trei ... ) , am fost in final, calificat drept copil ( e drept, nu intr-un sens rau )

Poate sunt copil, poate sunt naiv; stiu eu ?!





marți, 26 august 2014

De ce?

Dintotdeauna, am avut o mica problema in a intelege cum vine treaba asta cu legarea donatiilor de o activitate care are ceva - ceva intens, ceva greu, ceva dezirabil, ceva...

Vad oameni care merg cu masina pana in Mongolia intr-un rally si ii indeamna pe altii sa doneze bani pentru o cauza sociala sau altii care se angajeaza sa alerge curse lungi si fac acelasi indemn. Dintr-un unghi privita (va asigur ca nu-i unicul pe care-l percep, de-asta si atitudinea nesigura din jurul subiectului ) , situatia mi se pare ca ar putea fi citita si sub forma asta:
Eu ma angajez la un chin, tu sa faci bine sa-l vezi! Si daca tot l-ai vazut si nu esti aici, alaturi, fa si tu ceva infinit mai usor si doneaza cativa bani pentru cauza asta!

E valid si unghiul asta ?

De trei ani, ajut la organizarea unui concurs de MTB, la noi, taxa se duce catre o organizatie care are grja de cativa copii autisti. Lucrurile aici sunt usor inversate, tu platesti, tu te chinui.

Numai ca - e un chin, chiar e?

Vad si nebunia asta cu galeata cu gheata...

Am pus intrebarea gresita - nu ma intereseaza daca tu crezi sau nu ca-i un chin ci ma intereseaza de ce nu poti face donatia pur si simplu ?
In definitiv, de ce ne trebuie ambalaje sclipitoare? de ce nu putem creste gradul de constientizare doar  prezentand direct si coerent subiectul ? si-acum cred ca nu ma mai refer strict la ce-am expus pana aici ... poate ma refer doar la noi, ca oameni, la viata
Tu ce crezi?





sâmbătă, 22 februarie 2014

9 luni

Astăzi eu am pedalat 130km şi m-am intors acasă plin de noroi şi sare. Ţi se pare mare lucru? Nu-i, eu doar l-am insoţit un strop pe un om pe care l-am cunoscut în dimineaţa asta şi care-a plecat pe bicicletă spre Khan Tengri .

Îi va lua 9 luni până se va întoarce în România şi cred că iţi va plăcea să-l urmăreşti aici: http://www.diaconescuradu.com/








Lista mea de bloguri